trei poeme de Alexandru Muşina

Început de seară 

E aici un început de seară,
Se văd ruinele unei cetăţi de mărgean,
Tu aştepţi scrisorile mele ca pe nişte flori
Şi-ţi aminteşti de când un puşti eram.
Mărfuri se arată; şi cumpărători.
Ţie soarele îţi clipeşte obosit,
Lăsând bani de aur prin bucătărie
Pentru nevăzutul păr încărunţit.
Dar cine să ştie, cine să ştie…
Mărul proaspăt e preafrumos,
Plasă de fluturi pe creanga
Ta vlăguită clipele de prisos.
E aici un început de seară,
Se văd ruinele unei cetăţi de mărgean,
Tu aştepţi florile mele de hârtie
Sprijinită de lacrimi ca de un geam.

Întâmplare XVIII

 
Dis-de dimineaţă, cu toate toxinele în trup,
Ca nişte marfare pline de cărbuni,
Eu inaugurez poienele ochilor tăi
Şi te îndemn la atitudini neoficiale
Faţă de tot ce e viu şi trăieşte.
Apoi, mă simt cumva vinovat şi îţi spun:
„Vino, tu, preacolocviala mea amărăciune,
Să facem sport în piscinele roşii
Sau în oricare altă parte a inimii.”
Dar tu, sfioasă, te desfaci şi, râzând,
Îmi aminteşti că soarele e sus şi încă în trup
Toxinele îmi lâncezesc ca într-o gară
Cu nume străin şi uitat.

Scenă de gen VII

Acum, până şi seara a obosit
De cuvintele mele frumoase: neoanele încercănate,
Maşinile abia înaintând…
Până şi ea simte un gol în stomac
De atâtea cuvinte frumoase.
Să ne-aşezăm pe bancă, nu-ţi fie teamă,
Atâţia alţii au făcut-o înaintea noastră,
Chiar şi în filme, priveşte-mă trist.
Eu am să-ţi spun că sunt un bărbat singur şi rece,
Că lămpile mi s-au ars, că exist
Doar aşa, în scriptele instituţiilor din oraş.
Tu ai să fii nefericită foarte
Şi ai să plângi, ne vom îmbrăţişa,
Fără să auzim arbuştii
Agonizând în jurul nostru, nişte
Adolescenţi ce nu vor să priceapă
că barurile s-au închis de mult
În seara asta clorotică şi pofticioasă.