un poem de Marius Conkan
Capul Taxiul porni din locul unde am lăsat hainele în cutii de carton și moliile umpleau patul. Pe masă o sticlă cu mucuri de țigări. De-a lungul străzii se vindeau zarzavaturi și inima mea era o salată, mănâncă, roagă-te, iubește, și inima mea era măcelar. Am oprit la o carmangerie să cumpăr un piept dezosat – halatul și vitrina roșie după o noapte de prăbușire când ți-e frică să te apropii de capul tău și rămâi afară. Doar atunci îți vezi capul ca pe-o istorie a răului voit și nevoit, ca pe-o toleranță a viciului de-a păși lângă tine fără să-i privești pe ceilalți. Doar atunci îți vezi capul ca pe-un depozit en-gros de unde oricine cară saci de pulbere neagră și unde asasinatul poeziei e împărțit în bonuri de masă. Doar atunci îți vezi capul ca pe-o formă de grandomanie și lene de-a trăi lângă mușuroiul iubirii și-al elocinței. Doar atunci îți vezi capul ca pe-o mărturie a neputinței de-a fi arhivat, axat, organizat, manipul