ADN literar

mă gîndesc acum cît de des am închis ochii în ultimii zeci de ani privind acele feţe de oameni pe care nu le-am putut înţelege. au devenit ceva insesizabil, un miros de mucegai cu care te obișnuiești. și nu îl mai simți. sînt un om al exceselor pentru că tot ce gîndesc este gîndit de încă o mie de ori și tot de o mie de ori îmi cer scuze pentru gîndurile mele. basul se aude mai tare în urechea stîngă decît în cea dreaptă. nu ştiu dacă ritmul tobei e în sincron cu inima sau invers. vreau creierul meu să fie mai gol decît puşculiţa unui copil de zece ani. încă nu m-am decis care parte a zilei e cea mai inutilă mă gîndesc la asta tocmai cînd analizez colțul plictisitor al camerei am vrut disciplină și puțin farmec răbdarea nu funcționează niciodată am vrut sinceritate palmă pe umăr și o singură idee de comunitate la fel cum am vrut păianjenul să nu se așeze pe zidurile peste care s-au întins versiunile îmbunătăț...

poţi să te trezești într-o dimineaţă crezând că sânul ţi-a putrezit te pipăi buimăcită pe toată partea stângă întorci capul în locul lui altcineva visează mâini deasupra unui cuib de fapt cred că am pipăit și partea dreaptă în drumul spre market toţi mă privesc ca pe o proaspăt mămică împingând o tricicletă cineva care nu a învăţat niciodată să înoate am mers cât am putut de repede   cu genunchii la gură totul pare mai ușor de privit tot cu genunchii la gură e mai ușor de așteptat să crească iarba cineva să strângă mizeria de trei săptămâni și știi că sora ta va aduna covorul lenjeria aruncată pe jos va șterge praful prietenii vechi nu vor ști să trimită scrisori vor inventa povești despre cât de bine o duci prietenii noi vor suna alt număr la interfon iar tu o să taci în continuare pentru că nu poţi face mai mult tot ce știam până acum s-a șters ca un card de memorie scăpat în apă am uitat cum să privesc ...