Odă vântului de apus - Percy Bysshe Shelley
Odă vântului de apus I Vânt din Apus, sălbatic, răsuflare A toamnei veștede, tu, care faci Să se stârnească veștedele frunzare Ca stafiile-n fața unui vraci - Întunecate, galbene, lovite De-o boală grea. O, tu, care desfaci Și dai aripi semințelor sfrijite Ce zac în gropi ca hoiturile-n glie; Tu știi că zările vor fi trezite De primăvară - soră-ți azurie Care va podidi întreg pământul - Cu trâmbița-i de foc, fărcând să-nvie Miresme și culori. Căci tu ești vântul Distrugerii și vieții. Crunt ți-e cântul ! II Tu care poți sub bolțile adânci Hoinarii nori ca niște frunze moarte, Ce se târăsc în slăvi sau peste stânci Heruvi de ploaie și de ceruri sparte, Pe-albastra coamă-a valului tău clar, Din marginile zării, de departe Șuvițele furtunilor răsar Cu părul smuls din capul unei crunte Și aprige Menade. Vânt gropar Al anului murind, pe-a cărui frunte Se-nalță-o noapte grea ca un mormânt, Boltită de puterea ta de munte, Din al cărui văzduh de neînfrânt Țâșni-vor flăcări, grindini, aprig vân