ADN literar

Cîntec eXcesiv I Încă mi se mai întîmplă să cred că în curînd mi se vor trezi superputerile: zborul, invizibilitatea, întoarcerea în timp, superelasticitatea, trecerea prin ziduri, dragostea ta - La 26 de ani, la mijlocul speranţei de viaţă din România, la începutul lui decembrie, la capătul scării abrupte din Green am încercat să te sărut & ai dat înapoi şi era să cad - Ultima dată m-ai atins la muzeu, ţi-ai lipit o secundă, cît să nu te vadă prietena ta, urechea de braţul meu şi a fost atît de bine, ca şi cum m-ai fi atins prima oară - Ca şi cum m-ai fi atins în vară cînd ratasem ceva şi te-ai aşezat lîngă mine şi ai încercat să mă consolezi, fără să ştii că te plac, a fost bine, ca şi cum m-ai fi atins atunci - Cînd aveam nevoie, la muzeu dar, de fapt, în vară, e greu de explicat, şi data viitoare, poate chiar mîine, cînd îţi vei lipi urechea de braţul meu o să fie ca şi cum ai face-o acum - cînd te caut pe străzi pentru că am nevoie.

Cântecul de dragoste al lui J. Alfred Prufrock   S' io credessi che mia risposta fosse a persona che mai tornasse al mondo, questa fiamma staria senza più scosse. Ma per ciò che giammai di questo fondo non tornò vivo alcun, s' i' odo il vero, senza tema d' infamia ti rispondo. Să mergem deci, tu şi cu mine, Cînd seara s-a întins pe cer în fine Asemenea unui bolnav cloroformizat pe masă; Să mergem, prin anume străzi pe jumătate moarte Şi prin alei bolborositoare De nopţile fără somn în hoteluri ieftine de-o noapte Şi birturi cu rumeguş şi cu găoci de stridii: Străzi care se urmează una-ntr-alta ca o ceartă rea, sîcîitoare Şi cu subînţelesuri ce sunt nişte insidii Care te-mping spre o aceeaşi mare întrebare... O, să nu-ntrebi „Şi ce mai e şi asta?”, Să mergem să ne facem vizita. Prin cameră femeile se învîrtesc de colo pînă colo Pălăvrăgind despre Michelangelo. Ceaţa gălbuie care-şi freacă spinarea de ferestre, Fumul gălbui care îşi freacă nasul de ferestre, S-a

În curând, va fi învinsă iarna În curând, va fi învinsă iarna; În curând, îngheţatele ferecături vor fi desfăcute şi topite. Încă puţin Şi aerul, pământul, valul, totul va fi cuprins de plăcerea reînvierii şi a înfloririi; o mie de forme vor răsări, Din aceste amorţite movile, din aceste îngheţate muşuroaie de pământ, ca din adânci morminte vor răsări. Ochi sensibili, urechi fine – cele mai delicate însuşiri ale tale – tot ceea ce ia cunoştinţă de frumuseţea naturii Se va trezi şi se va umple cu această frumuseţe. Tu vei observa aspectele simple, delicatele minuni ale pământului, Păpădia, trifoiul, smaraldia iarbă, florile timpurii, primele parfumuri, Arbustul pe care calci, verdele-galben al salciei, înflorirea prunilor şi a cireşilor, Sturzul, privighetoarea, mierla făcându-şi auzit cântecul lor, rătăcitoarea pasăre albastră... Spectacolul din fiecare an asemenea scene prezintă. Cuiva, gata să moară Dintre toţi, te-am ales pe tine, având un mesaj să-ţi transmit. Vei muri în cu

tu să aduni buburuze. Amândoi ne-am oprit lîngă o buturugă, am făcut doi copii, într-un an furtuna ne-a luat pe sus acoperișul, în altul a ars pînă la temelii bucătărioara noastră de vară. Am trecut prin ierni grele, cu zăpezi adezive, care nu se mai duceau din piele. Norii veneau vîjîind și-mi electrizau barba. Copiii creșteau, dar privirile ne rămîneau tinere. Am aruncat chiștocul, ți-ai pus gîzele în buzunare. Am lăsat buturuga în urmă, ne-am întors pe drum, la mașină. Dan Sociu, Poezii naive și sentimentale, Editura Cartea Românească, 2012

LA FEMME POISON Sulemenită şi pe deasupra tocită de gânduri Lustruind pe ascuns singurătatea din vise Da. Sunt un trup care se dă la cuvinte Mirosul proaspăt de hârtie, cerneală îmi dă ameţeli. Când citesc eu mă pot înmulţi prin spori Te mângâi cu creionul în mână şi-ţi tai răsuflarea (atât de floare şi totuşi carnivoră) N-ai să mă laşi tocmai acum cu faţa băltind în cuvinte pe muchia de cuţit a limbii – când ultimul vers îşi pierde de urmă LIFTING Dau un regat pentru pielea întinsă a poemului peste faţa lui încreţită devreme Uneori paloarea şi felul greoi în care se scrie / respiră – mă sperie Îi fac respiraţie gură la gură până când abureşte oglinda cu rime Se uită la mine ca la o poetă matură îmi spune ceva pe la spate şi râde Îi fac un semn muşcându-1 de lobul urechii şi-i repet: Sunt la o vârstă la care sexul impune respect Dürer spun şi alta gândesc   LEDA  CU  LEBĂDA Am râs m-am distrat m-am dat peste ca

Capul Taxiul porni din locul unde am lăsat hainele în cutii de carton și moliile umpleau patul. Pe masă o sticlă cu mucuri de țigări. De-a lungul străzii se vindeau zarzavaturi și inima mea era o salată, mănâncă, roagă-te, iubește, și inima mea era măcelar. Am oprit la o carmangerie să cumpăr un piept dezosat – halatul și vitrina roșie după o noapte de prăbușire când ți-e frică să te apropii de capul tău și rămâi afară. Doar atunci îți vezi capul ca pe-o istorie a răului voit și nevoit, ca pe-o toleranță a viciului de-a păși lângă tine fără să-i privești pe ceilalți. Doar atunci îți vezi capul ca pe-un depozit en-gros de unde oricine cară saci de pulbere neagră și unde asasinatul poeziei e împărțit în bonuri de masă. Doar atunci îți vezi capul ca pe-o formă de grandomanie și lene de-a trăi lângă mușuroiul iubirii și-al elocinței. Doar atunci îți vezi capul ca pe-o mărturie a neputinței de-a fi arhivat, axat, organizat, manipul

moartea în conversaţie    „Are there many little boys who think they are a/ Monster? But in my case I am right said Geryon to the/ Dog they were sitting on the bluffs The Dog regarded him/ Joyfully” (Anne Carson, The Autobiography of Red) / hainele mai întâi se răcesc apoi se încălzesc pe noi, cât ne strecurăm printr-un gang, apoi prin altul, la prima oră a dimineţii, pe străzile uşor înclinate. / tot drumul am senzaţia că octombrie încearcă să treacă pe lângă septembrie sau cam aşa ceva. din când în când, dani îmi spune să am grijă pe unde calc. în noapte, nu vorbim prea mult. din când în când, întinde mâna şi mă împinge mai aproape de zid şi atunci am senzaţia că trotuarul e dintr-o dată foarte înalt şi clădirile construite undeva în adânc. îmi aranjez mai bine hamul rucsacului, închid puţin ochii. când eram mică, cineva povestea că dacă ieşi noaptea afară din casă şi nu e nicio lumină aprinsă numai întunericul umed şi adânc şi stai aşa