ADN literar

kirillov cît de bine şi-a ales mijloacele. cît de exact a continuat să-şi bea el ceaiul. paisprezece paşi înainte şi paisprezece paşi înapoi. peste o inimă de-a pururi moartă. deviza lui:alături şi peste şi dincolo. stepan trofimovici verhovenski venise prin perete, prin mortarul vechi scorojit sfărîmicios. vorbeai de doi ani de zile cu umbra nefericirii tale. nimic nu se auzea nimic nu se vedea. „retează-i vinele" ţi-a spus. „şi cît mai repede". nikolai stavroghin un semn că pe zi ce trece destinul se luminează nici lupte nu vor avea loc nici oboseala nu va mai fi pusă în cumpănă ah da o veche linişte un vierme al prezentului cîtă limpiditate - laţul momentul potrivit şi gîtul vorbe vorbe care cu foarte multă vreme înaintea naşterii mele trebuie să fi existat aşa cum există pămîntul şi cerul şi norii pămîntul şi cerul şi apele iarba lumina (din „Va fi liniște va fi seară”)

"... Du-te acasă, prostule, Nu-ţi mai pierde nopţile" (Cântec lăutăresc) - Ar fi bine s-o uiţi ! îi spuneam inimii, uit-o, îţi spun! Îi strigam furios, aşază lespezi înalte de linişte în urma ei, uit-o!, suflând încet, dă zbor păpădiei străine ... - Uşor de zis! Mi-a răspuns – nicicând n-a fost dat nimănui a uita focul în care piere arzând. - Uitaţi-o! le strig ochilor – pentru Dumnezeu, alungaţi-o din lacrimă şi din lumină, uitaţi-o, vă spun ! - Eram nişte cratere stinse, mi-au spus, lumina nu mai găsea drumul spre noi. Ca nişte afumate răni de glonţ, spre lume aţinteam sticloase întrebări încremenite. Doar ea, buzele ei, aburind uşor geamul subţire, uscat, lumini reaprinse în ferestrele reci. Doar ea – lumini fierbinţi, în mijlocul cărora tolănită, domneşte. Nu-ncerca, n-ai cum s-o alungi, orb vei rămâne – alungă-ţi ochii, lumina, căci numai o dată cu noi va pleca şi ea de la tine. - Uitaţi-o, uitaţi-o ! le strig disperat mâinilor, uitaţi-o, voi, ciudate vietăţi el

în oraşul vechi, primăvara vine furiş printre ziduri murdare şi vechi - nici n-o recunoşti dacă mergi pe străzile înguste, pe unde încerci să regăseşti locurile unde ieşea seara să facă o plimbare, şi pe urmă scria în jurnalul său cât de netrebnică e suferinţa, şi cum nu poate să scrie. însă primăvara prin locurile acestea nu e un anotimp al începutului - şi ştii că e primăvară doar pentru că lumina e alta. şi din camerele cu ferestre adânci strada se face altminteri îngust.. şi peste înalta faţadă a casei din colţ statuia aşteaptă şi tace. şi e ca un vers în care se spune cum primăvara pe străzile oraşului vechi se-mbracă în lumină murdară.

Ramură de măslin Pentru că eram prea aproape de moarte începuseră să mă iubească de la o vreme mai toţi. Doar eu senină şi liniştită dorind să mă bucur de ceea ce nu voi mai cunoaşte. Ramură de măslin                                                   — sau cam aşa ceva. Definiţie Dincolo de ipocrizia cu care unii au înconjurat cuvîntul pace, l-au umilit prin toate dezacordurile, i-au rîs în faţă, l-au mituit pe ascuns, l-au îndepărtat de adevărata lui semnificaţie, e plînsul meu care nu se vede. (din volumul Aripa secretă)

apă v-am dat sufletul unde v-a fost unde pîlpîi tu sufletul meu şi în care parte a lumii vînează acum vînătorii dacă privesc - haina mea este chiar frica dacă privesc dealuri şi văi şi cîmpii o după-amiază cu grădini cu ascunzişuri vesele o construcţie înaltă şi fără ferestre tu palid şi gol te năşteai şi cu buzele pe fruntea pe buzele bătrînului astru un vechi slujitor pe mare un prieten al comerţului şi al tuturor meseriilor tu palid şi gol te năşteai şi cu buzele pe fruntea pe buzele bătrînului astru viaţă moarte viaţă moarte pentru că ne-am despărţit pînă acum de o mie de ori pentru că ne-am despărţit de o mie două sute patruzeci şi patru de ori noi nu ne mai putem despărţi niciodată niciodată oh salvie levănţică iasomie trandafir

însă atunci problema ar fi cum anume să ne mişcăm în lăuntru acesta - unde se poate, deopotrivă, înainta într-o parte, într-aha - şi chiar înapoi - căci roza suflurilor în ţinutul acesta sufletesc se desfoliază în cele mai nebănuite îndreptări ale căilor de la un loc, de la o clipă la alta - mersul anevoios, printre trun chiurile nemişcate ale timpului interior - şi trosneau sub paşi vreascurile câte unui gând răstleţit de altă dată, acuma numai o clipă zvâcnind sub piciorul care îşi caută înaintarea - şi pândesc oxobii mărunţi din tufişuri - mersul acesta strivind vorbe mai vechi, şi căutând calea înspre afară - dincolo de vorbele aruncate în spate, înainte, uscate, şi peste care treci - să ieşi aşadar la lumină - ca într-o poveste cu care să închei rotirea unui an - într-o zi de aniversară - şi deodată în lumină - (şi povestea până atunci spunând despre o clipă sau alta - o dimineaţă, când ai intrat într-o cameră cu multe cărţi, răspândite, şi tânărul prieten şede

  pentru că îşi luase obiceiul să rupă una cîte una (la intervale nu prea mari) hîrtiile şi feluritele chitanţe destinate viitorului - i se năzărea dintr-odată că vede strălucirea apuselor zile deschizîndu-se în faţa lui ca o rană sau ca o pîlnie de obuz în care i-ar fi murit rînd pe rînd toţi prietenii, dacă se întorcea noaptea acasă vedea cu jale cum năvălesc asinii şi boii din vis peste o vegetaţie arsă - numai scrum şi aducere aminte. şi cu toate acestea urechile lui în flăcări captau fără întrerupere semnalul. era unul şi acelaşi semnal: întoarce-te întoarce-te. erau ochii lui în flăcări. a pus atunci mîna pe o crenguţă de mesteacăn : şi-a luat înceţişor rămas bun. o crenguţă în-tîmplătoare de mesteacăn. apoi (înalt şi cu haina pe umeri) nici n-a mai aşteptat minunea - cînd vîntul i-a trimis prin fereastra regală fum de trestie şi rămăşiţe ale părului tău, melancolie ! a cunoscut fericirea deplină şi a ajuns la ţintă cu mult înaintea propriului său sfîrşit înecat în