ADN - Elena Silvana Potocean
ADN
sunt pruncul unei femei mi-a crescut aripile
într-un pântec de mărgele și lycra mi le-a
ascuns o vreme prin sertare devenindu-mi
imaculate
replici
de fum
și astăzi mă întreb ce mai construiesc
jucăriile ce m-au purtat până în adolescență
clinchetele de lacăt pe ușile din urma mea
umbrele brici
din spatele
perdelei bucătăriei
m-au urmat prin toate cadrele crude
în care lumea rânjește pentru album
am zburat printre ele din gene în geană
pesemne că
vor zburda
prin mine
și mâine copilul nărod cu aripi de vorbe
genele adolescentei de foc care la prima bătaie
generează uragane la celălalt capăt al lumii
tinerele
femei
de sertar
pe ele mă urc din ele mă scurg
într-un pântec de mărgele și lycra
sunt pruncul înaripat al pădurii
din ochii
tăi
mamă
Comentarii
Trimiteți un comentariu