poem de Elena Silvana Potocean


te temi de
sfârșit fără să știi
cât de dificil începe
alergi după frumos ca după
lupta ce se încheie mereu
cu o capitulare în fața naturii
când viața știm că e o închisoare
cu ușile deschise nu ne pasă rămânem
fideli în fața rutinei și fiecare
dimineață încarcă spații

între noi

aerul dilatat cu acest zbor
înăuntrul unui corp străin
decăderea doar un pretext
în drum spre moarte sigură
până și durerea începe
să dea roade când dezlegi
câinii eșecului care se cheamă
a fi tu însuți lăsând

în urmă

promițătoarele jucării cu baterii de unică folosință
odată pornit filmul nu mai știi dacă te plimbi printre oameni sau vii

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

Un pom otrăvit - William Blake

corabia – un poem de Matei Vişniec