poeme de Nicanor Parra


Întrebări la ora ceaiului


Domnul acesta deşirat seamănă
cu o figură dintr-un muzeu de ceară ;
priveşte printre brizbrizurile rupte :
ce e mai scump, aurul sau frumuseţea ?
E mai scump râul care se mişcă
sau cocoaşa nemişcată a ţărmului ?
În depărtare se aude un clopot bătând,
deschizând sau închizând o rană.
E mai reală apa fântânii
sau fata care se priveşte în ea ?
Nu se poate şti, nimeni nu se gândeşte
când construieşte castele pe nisip.
Vasul transparent este superior
mâinii omului care-l creează ?
Un aer obosit pluteşte peste tot,
de cenuşă, de fum, de tristeţe :
ceea ce a fost odată nu se mai întoarce
şi nu mai e la fel, spun frunzele roşii.
Ora ceaiului : pâine prăjită, margarină,
totul înfăşurat într-un fel de ceaţă.


Femei

Femeia imposibilă,
femeia de doi metri,
doamna din marmură de Carrara,
cea care nu fumează, nici nu bea.
Femeia care nu vrea să se dezbrace
din teamă să nu rămână gravidă,
vestală invincibilă.
Cea care nu vrea să fie mamă de familie.
Femeia care respiră pe gură,
femeia care merge
virgină până în camera nupţială,
dar reacţionează ca un bărbat.
Cea care s-a dezbrăcat din simpatie
(pentru că o încântă muzica clasică).
Cea cu părul roşu, cea care a plecat pe brânci,
cea care s-a dat numai din dragoste,
domnişoara care priveşte cu un singur ochi,
cea care se lasă posedată
pe divan, la marginea abisului.
Femeia care face pe adormita
(bărbatul o luminează cu chibritul),
femeia care se dă pur şi simplu,
pentru că singurătatea, pentru că uitarea…
Cea care a ajuns la bătrâneţe fată mare,
profesoara mioapă,
secretara cu ochii cenuşii,
domnişoara cu lentile palide
(ea nu vrea nimic de la falus).
Toate aceste valkirii,
toate aceste matroane respectabile,
cu buzele lor mici şi mari
o să termine
prin a mă scoate complet din balamale.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

Un pom otrăvit - William Blake

corabia – un poem de Matei Vişniec