un poem de Marius Conkan

Cub cu flori.

Capul


Taxiul porni din locul unde
am lăsat hainele în cutii de carton
și moliile umpleau patul.
Pe masă o sticlă cu mucuri de țigări.
De-a lungul străzii se vindeau zarzavaturi
și inima mea era o salată,
mănâncă, roagă-te, iubește,
și inima mea era măcelar.
Am oprit la o carmangerie
să cumpăr un piept dezosat –
halatul și vitrina roșie
după o noapte de prăbușire
când ți-e frică să te apropii de capul tău
și rămâi afară.
Doar atunci îți vezi capul
ca pe-o istorie a răului voit și nevoit,
ca pe-o toleranță a viciului
de-a păși lângă tine fără să-i privești pe ceilalți.
Doar atunci îți vezi capul
ca pe-un depozit en-gros
de unde oricine cară saci de pulbere neagră
și unde asasinatul poeziei
e împărțit în bonuri de masă.
Doar atunci îți vezi capul
ca pe-o formă de grandomanie și lene
de-a trăi lângă mușuroiul iubirii și-al elocinței.
Doar atunci îți vezi capul
ca pe-o mărturie a neputinței de-a fi
arhivat, axat, organizat, manipulat, integrat și condamnat.
Doar atunci îți vezi capul
ca pe-o chitanță unde fiecare semnează descifrabil,
dar unde nimeni nu bifează salvat.
Doar atunci îți vezi capul
ca pe-o hartă a foamei de-a fi inuman și de-a fi tolerat,
de-a fi demonic și de-a fi iertat,
de-a fi o lepră cu efect întârziat și de-a fi venerat.
Doar atunci îți vezi capul
ca pe-o stenogramă târzie a unui ținut revendicat
de baronii stelelor fixe.
Doar atunci îți vezi capul
pătruns între ziduri ca o umezeală mocnită,
din care cresc ciuperci mov.
Doar atunci îți vezi capul
rămas singur pe întinsul pământului
ca o țestoasă bătrână care nu mai vrea să cunoască nimic.
Doar atunci îți vezi capul
rarefiat ca o plapumă de ozon
deasupra iubitei tale.
Doar atunci îți vezi capul
în tentativa lui de-a rămâne întreg
cu pansamente pe dinăuntru
și cu mâini dinafară care să-l vindece.
Doar atunci îți vezi capul
machiat ca o găină de nuntă
și pus să cânte de-o bucătăreasă bețivă.
Dacă e cineva care-a venit în ceasul dintâi
să guste din capul meu,
fiindcă e ultima sa împărtășanie.
Dacă e cineva care-a venit în ceasul al doilea
să guste din capul meu,
fiindcă e ultima sa împărtășanie.
Dacă e cineva care-a venit în ceasul al treilea sau al patrulea
să se bucure de acest prânz al capului meu.
Dacă e cineva care-a pizmuit și urât
să vină și el, fiindcă nu e cu nimic mai prejos.
Dacă e cineva care din orgoliu sau umilință
stă lângă ușă
să vină și el la ospăț.
Dacă e cineva care-a uitat de tot și de toate
să guste și el din capul meu,
căci nimic nu îi stă împotrivă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

Un pom otrăvit - William Blake

corabia – un poem de Matei Vişniec