poezii de Ioan Biroaș

-

POLEN

Scriu în vis poeme imposibile și locuiesc
pe acoperișuri duhnind ca o grădină zoologică
ca arca lui noe
fac drumuri lungi în orașul pe cale de dispariție
țigănci din cele mai colorate rîd pe scările
tramvaielor
iubitei îi văd mereu doar spatele
ascunzîndu-se în încăperi fără ușă
polenul de pe umerii ei se vinde
la colț de stradă ca narcotic

DIMINEAȚĂ

E o bănuială a întunericului din mugure
abia presimțită în urma ta clădirea de ardere
o casă usher ieșită din minți
în ceastălaltă parte a lumii
un om urcă dîmbul purtînd în mîini feștile
cu care aprinde migdalii

POEMUL LUI OLODAR

Poemul lui olodar nu s-a lăsat prins
pînă în ziua în care căzut lîngă peretele pasajului
asculta cum trec deasupra tramvaiele
cu zîmbetul zdrențuit ultimul său gînd
a fost că nu vor opri niciodată nici măcar
pentru femeia de lîngă el ai cărei ochi plini de cioburi
erau fardați discret cu verde de paris

NUME DE FEMEIE

Văd de pe pod încep să cadă meteoriții
cerul se schimbă iar bombele ascund deja în ele
cadavre
n-am unde să fug îngenunchez mă ghemuiesc
dîrdîi
sper că nevăzut cineva strigînd un nume de femeie
va cere iertare și pentru mine

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

-
Imagine
A ieşit din baie cu părul ei roşu ca focul şi-a spus poliţiştii vor să merg la secţie şi să identific un individ care-a încercat să mă violeze. iar mi-am pierdut cheia de la maşină. am o cheie de intrat dar nu şi pe-aia care-o porneşte. vor să-mi ia copilul dar n-o să-i las. Rochelle aproape-a căzut în supradoză şi pe urmă s-a dus la Harry şi ăla a pocnit-o. are coastele fisurate şi una dintre ele i-a străpuns plămânii. acum e sub o maşinărie. unde-i pieptenele meu? al tău e plin de mizerii. nu ţi-am văzut pieptenele, i-am spus. Singur cu toată lumea carnea înveleşte oasele şi ei pun şi-o minte acolo şi uneori şi-un suflet şi femeile sparg vaze de pereţi şi bărbaţii beau prea mult şi nimeni nu-şi găseşte perechea dar o ţin tot într-o căutare târându-se în paturi afară din paturi. carnea înveleşte oasele şi carnea caută ceva mai mult decât carnea. n-avem nicio şansă: suntem prizonierii aceluiaşi scenariu. nimeni nu-şi găseşte perechea. gropile de gunoi pline ospiciile p
continuă lectura »

corabia – un poem de Matei Vişniec

-
Imagine
corabia se scufunda încet noi ziceam şi ce dacă se scufundă corabia şi mai ziceam orice corabie se scufundă într-o zi şi ne strîngeam mîinile ne luam rămas bun dar corabia se scufunda atît de încet încît după zece zile noi cei care ne-am dat mîinile încă ne priveam ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i o corabie care se scufundă mai încet dar pînă la urmă se scufundă iat-o dar corabia se scufunda atît de încet încît după un an încă ne era ruşine nouă celor care ne-am dat mîinile şi în fiecare dimineaţă ieşeam unul cîte unul măsuram apa hm nu mai e mult se scufundă încet dar sigur dar corabia se scufunda atît de încet încît după o viaţă de om încă mai ieşeam unul cîte unul şi priveam cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi şi spuneam asta nu e o corabie aste e o… asta e o…
continuă lectura »

Un pom otrăvit - William Blake

-
Imagine
  Am fost supărat pe prietenul meu:     I-am mărturisit mânia, şi s-a sfârşit. M-am supărat pe duşmanul meu: Am tăcut, şi mânia a crescut. Am udat-o cu temeri, seri şi dimineţi în lacrimi Am însorit-o cu zâmbete şi cu şiretlicuri înşelătoare. A crescut zi şi noapte rodind un măr aprins. Duşmanul l-a privit cum strălucea şi a ştiut că e al meu. S-a furişat în grădină sub vraja nopţii, iar dimineaţă mi-am văzut cu bucurie, duşmanul întins sub copac.
continuă lectura »