luni, 11 martie 2013

poezii de Ioana Diaconescu

Cu colții ei albi pe care fulgerele se sparg
Pe această cale în lumina fulgerelor
Totul devine strălucitor
În brațele păroase mă strînge cu cîtă grație poate
Miazănoaptea cu colți albi
Pe care fulgerele se sparg
Lacrimile ei de catran îmi cad pe obraji
Pe ochii larg deschiși în
Întunericul săgetat de furtună
Pe pieptul descoperit
Și mă cuprinde pînă cînd
Îmi pierd cunoștința
Abia atunci rînjetul piere
Conturul ei dispare treptat
Într-o înlănțuire de aripi transparente
Și mă aud murmurînd
Nu pieri îngerul meu
Nu te stinge

Giocoso ma non troppo
În aerul pe care coboară voalul negru orizontal
Cu margini zdrențuite în dantele de Valencia
Șerpuiește cadrul miraculos
Brațele strîng șuvoiul de raze
Atras de nebunia mea
Văd de departe pulverizatorul de parfum al lui
tante Viola – un cobalt aurit –
Și pălăria florentină ce și-o lega cu panglici sub
bărbie
(“Cum o să mă mărit cu un mitocan
Eu care am sînge albastru?”)
În cuier umbrela de mătase cu fir de aur a
străbunicii
În cufăr corsetul ei de culoarea pielii
Și acolo șarpele cu pielea lepădată
Eu
Euforică
E sigur
Că nu mă vor găsi

Crimă proiectată pe fum
Pe fața norilor aprins
Negrul trandafiriu
Explodînd
Peste alte explozii
În marginea nopții
Leopardul încordat
Mă îmblînzește
Adun coșul cu iarbă
(Sub iarbă capul monstrului)
Jur că pot vedea întunericul total
Iarba o găsesc
Ruginită - buze de cenușă
După culoare
Pot s-o aflu
Ca sîngele

Fără culori
Desena cu degetul nevăzut pe cer
Un traseu purificat de toate semnele vieții
Încremenirea făpturilor lui Dumnezeu
Era cu siguranță un adevărat dezastru
Urechile nu mai auzeau
Ochii nu mai vedeau
Picioarele nu mai pășeau
Brațele nu se mai ridicau
Iarba scîncea ca un pui de leopard
și cel fricos putea muri de spaimă
Unde vă duceți alunecînd pe sănii nevăzute
Unde vă ascundeți și lăsați lumea albă
Cu ceață
Pe deasupra cerului
Fără albastru
Fără sînge
Capete clătinate
În deriva Pămîntului
Fără culori?

Seducție
Sărutînd ascunzișurile misterioase ale trupului său
Adumbrit de cealaltă parte a Lunii
Cu gura mea roșie - un mac în extaz
L-am aflat odată cu
Pierderea răpitoare a cunoștinței
Chiar lîngă mine
În clipele
Morții clinice
În starea sublimă aurorală
Sub apăsarea stelară foarte aproape de astrul
nopții
El rămăsese acolo
Trupul lui gol
Mă acoperea
Respirația lui parfumată mă pătrundea
Îmi deschidea cușca pieptului
Ce-mi devenise strîmtă
Incandescentă
Apprenderel’amore
Pe un perete boreal
Cu brațe legate la spate
Pe pragul seducției
Respir enorm
Febra
Lipită de peretele boreal
Atins de pielea mea cu răni în floare
Ochii
Pleoape arse după
Săruturi febrile
Orbitele ți se topesc
Pe pieptul meu
Îmi lași
Stalactită de aur
Pe coapsă

Volta – o apoteoză
Zilele dincolo de clarul lor
Dimineți lîngă biblioteca pe roți
Penumbre născînd răvășitor fața ta
Eu
Descoperind
Mîna mea strecurîndu-se ca un hoț
Doar bănuind
Apoteoza
Peste fapte incomparabile și răscolitoare
Ce nu le-ai mai trăit decît
Legate de aerul pur
Roz violaceu ca și cerul gurii tale
Volta – o apoteoză
Nu mai contează dacă plec

Armele casei
Un abur nesățios
Scapă din gura mea
Se imprimă pe zidul morții
Al timpurilor noastre decadente
Statui lichide șerpuiesc în Grădina Efemeridelor
Și Timpul nu-i decît o chestiune de alegere
Nu te mai poți situa precis
Blînd și fioros sub pielea
Amurgului
Izbucnit în jerbă
Ca un trofeu
Pe cleștarul pielii tale
Acoperit cu o hartă a cicatricilor
Armele Casei

Isolda
Acoperă-mă în noaptea insurgentă
Cu brațele în apărarea mea
Acoperă-mi pîntecul
Cu răsuflarea ta care-mi aburește
Coapsele
Apără-mă întunericului
Care vine să mă vrăjească
În voalurile nopții
Măcar pentru cîteva clipe
De moarte clinică
Eterul mă seduce
Mă cuprinzi ca șarpele
Să nu pot respira
Să nu am nevoie de aer ci de
Otrava neștiinței
Ca să învăț
Trupul tău de care să-mi aduc aminte
În fiecare clipă
A uitării

din TRIBUNA NR. 235 • 16-30 iunie 2012


2 comentarii:

  1. Buna ziua,
    "Aproape un inger" unde o pot gasi? Am doar un fragment si am mare nevoie de intreg.
    Va multumesc,
    Ioana Lupescu

    RăspundețiȘtergere