miercuri, 7 august 2013

poezii de William Blake

Un pom otrăvit
Am fost supărat pe prietenul meu:
I-am mărturisit mânia, şi s-a sfârşit.
M-am supărat pe duşmanul meu:
Am tăcut, şi mânia a crescut.

Am udat-o cu temeri,
seri şi dimineţi în lacrimi
Am însorit-o cu zâmbete
şi cu şiretlicuri înşelătoare.

A crescut zi şi noapte
rodind un măr aprins.
Duşmanul l-a privit cum strălucea
şi a ştiut că e al meu.

S-a furişat în grădină
sub vraja nopţii,
iar dimineaţă mi-am văzut cu bucurie,
duşmanul întins sub copac. 



Hornarul
 
Mama cînd muri, eram mic de tot.
Tata m-a vîndut. Nu ştiam să scot
Decît (plîng! plîng! plîng!...) bîiguit inform;
Azi vă curăţ hornul şi-n funingini dorm.

Micul Tom, la rîndu-i, plînse, nesupus
Capul creţ ca mielul cînd i-au tuns...I-am spus:
(Tom, ce-ţi pasă? Părul cînd ţi-o fi zăpadă?,
Pete de funingini n-or să se mai vadă!).

El tăcu atuncea. Noaptea aceea chiar
Tom avu vedenii, vis ciudat şi-amar
Cum că - mii - hornarii, Joe, Med, Jack şi Dick
În coşciug de funingini, tac chitic.

Dar veni un înger bun, înaripat;
Negrele coşciuge el le-a descuiat;
Ei, sărind afară, fug pe cîmpu-n floare,
Rîd, se scaldă-n rîu, strălucesc în soare.

Albi sunt; goi sunt; scule, traistă, la pămînt !
Ei pe nori se urcă; ei se joacă-n vînt.
(Tom, de-i fi cuminte, îngeru-i cu tine,
Dumnezeu ţi-e tată, eşti bogat...) Ce bine !

Tom se trezeşte, soarele dă mugur.
Ne-am luat perii, traiste şi ne-am dus la lucru
Dimineaţa-i rece, dar i-e cald lui Tom...
Nu se teme. Şi munceşte. Şi e om. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu