despre Moarte (Profetul) - Kahlil Gibran

Iarăşi Almitra grăi: „Acum am dori să te întrebăm despre Moarte.”

Iar el începu:

„Aţi vrea să cunoaşteţi taina morţii?

Ci cum veţi afla‑o, dacă nu căutând‑o în inima Vieţii?

Bufniţa, cu ochii‑i atotvăzători noaptea, în timpul zilei stă oarbă, neputându‑şi dezvălui misterul luminii.

Dacă, într‑adevăr, voiţi a contempla spiritul morţii, deschideţi‑vă larg inima spre trupul vieţii,

Fiindcă viaţa cu moartea una sunt, cum mai sunt fluviul cu oceanul.

În adâncul speranţelor şi al dorinţelor se odihneşte tăcuta voastră ştiinţă despre viaţa de dincolo

Şi asemeni seminţelor visând sub zăpezi, inima voastră visează la primăveri.

Încredinţaţi‑vă visurilor, deoarece în ele stă ascunsă uşa ce dă spre eternitate.

Frica voastră de moarte nu‑i decât fiorul păstorului, când îngenunchează în faţa regelui său, a cărui mână i se va aşeza pe creştet, cinstindu‑l.

Oare păstorul nu se bucură, înfiorându‑se chiar, de faptul că va purta semnul regelui?

Totuşi, nu‑i el mai atent la propriul său fior?

Pentru că, în fapt, ce‑nseamnă a muri, dacă să nu rămâi gol în bătaia vântului şi a te topi în soare?

Şi ce‑i, oare, a nu mai respira, dacă nu a elibera respiraţia mareelor sale neliniştite, pentru că astfel acesta să se poată înălţa şi mări întru căutarea, fără de piedică, a Creatorului?

Numai atunci când veţi sorbi din râul tăcerii veţi începe cu adevărat să cântaţi

Şi numai când veţi fi atins vârful muntelui, veţi începe cu adevărat să urcaţi

Şi numai când pământul vă va cere ce‑i trupesc în voi, veţi dansa cu adevărat.”