poezii de Boris Vian

-

Cub steampunk, cu multe ghirlande de flori divers colorate.

Mă doare-n spangă

Mă doare-n spangă
Da' n-o s-o spui vreodată
Mă doare-n buzdugan
Da' n-o s-o spui vreodată
Mă doare-n cardan
Mă doare-n ungător
Mă doare-n alte alea
Mă doare-n tolbă
Da' p-asta n-o s-o spui vreodată
Da' n-o s-o spui vreodată.

S-a spus totul de-o sută de ori

S-a spus totul şi încă mai bine
De-o sută de ori decât mine
Aşa-ncât dacă scriu nişte versuri
Asta-i ca să m-amuz
Asta-i ca să m-amuz
Asta-i ca să m-amuz şi fac pe nasul vostru.

Viaţa e ca o măsea

Viaţa e ca o măsea
La-nceput nu iei aminte
Şi tot mesteci înainte
Da' se strică dintr-odată
Şi ţi-e rău şi ţii la ea
S-o-ngrijeşti ca niciodată
Iar de vrei să te faci bine
Tre' să-ţi smulgi viaţa din tine

Un poet

Un poet
Este-o fiinţă unică,
În grămezi de exemplare,
Ce gândeşte doar în rime
Scrie doar în sonuri rare
Şi pe teme - felurime
Despre verzi, despre uscate
Dar magnifice sunt toate. 

Traducere de Linda-Maria Baros

 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

-
Imagine
A ieşit din baie cu părul ei roşu ca focul şi-a spus poliţiştii vor să merg la secţie şi să identific un individ care-a încercat să mă violeze. iar mi-am pierdut cheia de la maşină. am o cheie de intrat dar nu şi pe-aia care-o porneşte. vor să-mi ia copilul dar n-o să-i las. Rochelle aproape-a căzut în supradoză şi pe urmă s-a dus la Harry şi ăla a pocnit-o. are coastele fisurate şi una dintre ele i-a străpuns plămânii. acum e sub o maşinărie. unde-i pieptenele meu? al tău e plin de mizerii. nu ţi-am văzut pieptenele, i-am spus. Singur cu toată lumea carnea înveleşte oasele şi ei pun şi-o minte acolo şi uneori şi-un suflet şi femeile sparg vaze de pereţi şi bărbaţii beau prea mult şi nimeni nu-şi găseşte perechea dar o ţin tot într-o căutare târându-se în paturi afară din paturi. carnea înveleşte oasele şi carnea caută ceva mai mult decât carnea. n-avem nicio şansă: suntem prizonierii aceluiaşi scenariu. nimeni nu-şi găseşte perechea. gropile de gunoi pline ospiciile p
continuă lectura »

corabia – un poem de Matei Vişniec

-
Imagine
corabia se scufunda încet noi ziceam şi ce dacă se scufundă corabia şi mai ziceam orice corabie se scufundă într-o zi şi ne strîngeam mîinile ne luam rămas bun dar corabia se scufunda atît de încet încît după zece zile noi cei care ne-am dat mîinile încă ne priveam ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i o corabie care se scufundă mai încet dar pînă la urmă se scufundă iat-o dar corabia se scufunda atît de încet încît după un an încă ne era ruşine nouă celor care ne-am dat mîinile şi în fiecare dimineaţă ieşeam unul cîte unul măsuram apa hm nu mai e mult se scufundă încet dar sigur dar corabia se scufunda atît de încet încît după o viaţă de om încă mai ieşeam unul cîte unul şi priveam cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi şi spuneam asta nu e o corabie aste e o… asta e o…
continuă lectura »

Un pom otrăvit - William Blake

-
Imagine
  Am fost supărat pe prietenul meu:     I-am mărturisit mânia, şi s-a sfârşit. M-am supărat pe duşmanul meu: Am tăcut, şi mânia a crescut. Am udat-o cu temeri, seri şi dimineţi în lacrimi Am însorit-o cu zâmbete şi cu şiretlicuri înşelătoare. A crescut zi şi noapte rodind un măr aprins. Duşmanul l-a privit cum strălucea şi a ştiut că e al meu. S-a furişat în grădină sub vraja nopţii, iar dimineaţă mi-am văzut cu bucurie, duşmanul întins sub copac.
continuă lectura »