ADN literar

Oaie rătăcită Coline abia conturate-n eterul străveziu. Neamuri și zodii Cu-ntristare se uită la mine, i-am dezamăgit. Trenul lasă în urmă o răsuflare-aburindă. Alene se duce Roibul de foc, Copite și coșciuge, clopote-amare – Întreaga dimineață Cernită vreme a fost. Petală nebăgată în seamă. Mi-s oasele de piatră și-ndepărtatul Orizont sufletu-mi destramă. Toate prevestesc C-alungată voi fi într-un cer Fără stele, fără tată, într-o ceață-ntunecată. Ariel Lingoare-n întuneric. Apoi revărsare de-azur inefabil Dinspre-ndepărtate piscuri. Leoaică a Domnului, Cum ajungem aceeași ființă, Încheietură de călcâie și genunchi! – Urmă Trecătoare de cicatrice, soră Cu arcuirea cafenie A cefei pe care n-o pot zări, Ochi întunecat Ouă de pește ca o scurgere neagră Cârlige – O-mbucătură de sânge negru și dulce, Umbre. Și altceva Care mă remorchează-n eter – Coapse, păr; Scântei la călcâie și tălpi. Pură Godiva, te dezpielițez – Mâini amorțite, moarte justeți. Iar acuma eu Clăbuc de drojdie-n făină, l

Toamna broaştelor Vara îmbătrâneşte; mamă cu sângele rece. Rare-s gâzele, firave. În aceste palustre sălaşe, doar noi orăcăim şi tânjim. Dimineţile se risipesc în somnul din jur. Prin stufărişul adânc molatic se-aprinde soarele. Muştelor le ducem dorul, Boleşte mlaştina. Bruma picură păianjeni. E limpede că spiritul belşugului altundeva s-a aciuat. Jalnic, slăbesc oamenii noştri. Metamorfoze Eu-s o şaradă în nouă silabe. Un elefant, o casă masivă, un pepene hoinărind pe doi cârcei de viţă, o poamă roşie, de fildeş, frumoşi căpriori! Această pâine e dolofană cu bulbucătura ei de drojdie. Sânt cu zimţi banii nou bătuţi în punga asta pântecoasă. Eu-s un drum, o scenă, o vită cu puiul în burtă. M-am îndopat cu un sac de mere crude, am urcat în trenul din care nu se mai poate coborî. Oglinda Sunt de argint şi exactă. Nu am prejudecăţi. Orice văd înghit imediat Aşa cum e, ne-nceţoşat de dragoste sau repulsie. Nu sunt crudă, ci doar adevărată – Ochiul unui mic zeu, în patru colţur