Scaieţi verzi - Mariana Marin

Ceva s-a schimbat.
Nu mă mai chinuieşti în somn.
Ceva s-a schimbat şi în utopiile mele.
Altădată visam cărţi aidoma unor imperii
şi scriam fără nicio jenă în limbile vii
pentru urechile moarte :
„Un război de o sută de ani”,
„La întretăierea drumurilor comerciale”,
„Sub nivelul mării”,
„Atelierele morţii”,
„Psalmi”, „Elegii”...
Mă excita aprinderea propriului rug în ele
şi băgarea mortului în casă
încă din timpul vieţii sale.
Acum am renunţat, iubitule.
Cioplesc poeme.
Oarecum neglijent,
mai la suprafaţă,
cu multe resturi pe care tot eu le înghit.
Ceva nu mai e necesar,
se tot duce pe apa sîmbetei
şi duminica nu se-ntoarce înapoi.
Doar uneori firul ierbii
pe care urc atît de încet,
încît încep să visez din nou imperii,
poeme de dragoste, grădini de trandafir,
castele de apă, scaieţi verzi pe pereţi.

Nu, n-am devenit încă liberă.
Dar nici mult nu mai e.