trei poezii de Eugen Cioclea

Adolescentul obişnuit 

Adolescentul nu are
16 ani.
Umblă la şcoală şi bate mingea
pe o pajişte verde,
păscută de iezii şi mieii
satului, pe care mai tîrziu
îi va pierde.

El este îndrăgostit de una
şi de mai multe fete deodată,
dar de fiecare din ele
mai mult decît de cealaltă.

El îşi lasă să-i crească
chica
căci gîtul său
i se pare prea lung,
de aceea cînd trece noaptea
prin cîmp, se apleacă
pe sub stelele care parcă-l
ating.

Adolescentul nu vrea să fie sincer - el este
deoarece toate cuvintele îl reprezintă.
El pînă-n urechile clăpăuge roşeşte
pentru cel ce iscusit o să-l
mintă.

El îşi ia
bicicleta de coarne
ca taică-său în tinereţe
un cal de căpăstru
şi o încalecă şi nechează
pînă la armată-n
buiestru.

El este un adolescent obişnuit.
Cu bicicleta, în zare,
îi stă al naibei de bine,
de aceea eu nu mă supăr
că îmi întoarce spatele
şi îmi aruncă:
-Bună seară, bătrîne!

Cădere liberă

Imaginează-ți că nu s-a deschis parașuta.
Se mai întîmplă! Astfel și eu,
iată-mă, cad.
Dar încă e mult pînă jos,
am timp berechet,
cît să mai spun o seama de vorbe
și chiar să mă rîd.

E nemaipomenit ce se vede de sus!
(Nu știu cum o să fie de-aproape.)
Toate literele alfabetului s-au înghesuit
ca iepurii lui nenea Mazai într-un A,
scris de mînă - autograf
pe o carte,
sub care cu brațele și picioarele rășchirate,
repetînd un studiu de Leonardo da Vinci,
mă voi înșira.

Cad. Intransigent.
Peste orizonturi pe verticala.
Legea căderii se cere o dată în plus
verificată.
Mulțimea mă așteaptă în vale
veselă și entuziasmată.

Așterne-mi, iubito, ceva!
Tunde-ți părul și fă-l grămăjoară!
Nebunii încearcă să vîre cu furcile
paiele int-o petală,
improvizînd un fel de saltea,
bucuroși din cale-afară.

Vin. Vijîind.
Dar pîn-o să intru în sfera de influență
a dumneavoastră,
mai am încă timp să fiu cine sunt,
tînăr, cu cerul în spate și-n oase,
cu Calea Lactee ca un colind,
savurînd o stare de grație,
sau de ce nu ar fi să dezmint
cum că-n vid
toate corpurile ar cădea cu aceeași
accelerație.  

Nereuşită încercare de pastel

De nu azi, mîine va cădea zăpada.
Sunt gata s-o întîmpin. O aștept.
De nu mai pot. Neliniștit. Ograda
am măturat-o.
Frunza de pe piept
am dat-o jos.
(Prea semănam la față.)
Acum sunt iarăși singur. Strig:
- Iu - ha!
Vine zăpada, gerul,- flori de gheață
se vor desface și în fereastra
mea.

De nu azi, mîine, mituind destinul,
o să-mi invit prietenii la ceai
și-o să bîrfim în lingurițe vinul
abia schițat pe-un fond de Hocusai.

De nu azi, mîine, cocoțați în sănii
trase de cîini sau reni imaginari,
de chiot buni și buni de pătăranii
vom cuceri Kamciatka, voluntari.

De nu azi, mîine. Să nu zic degrabă.
Bruma-i la poartă. Toată iarba-i fîn.
Careta toamnei se transformă-n roabă.
Cocorii pleacă. ciorile -
rămîn.