poezii de Carl Sandburg

Amurgul bizonilor

 

Nu mai există bizoni
Şi nu mai există nici cei care văzură bizonii
Cei ce văzură turmele lor fără de număr
cum treceau pustiind în pulbere
iarba preeriei şi-apoi, aplecând
capete negre, băteau din copite
învăluiţi de somptuoasa
vâlvătaie-a amurgului
Nu mai există cei ce văzură bizonii.
Şi nu mai există bizoni.

 

Ceața 

Ceața se apropie
cu lăbuțe de mâță.

Se-așază pe vinele-i tăcute
să privească
peste port și oraș,
apoi se-ndeamnă mai departe. 

 

Fum

 

Stau în fotoliu și citesc ziarul.

Milioane de oameni s-au dus la război,
mormintele lor ocupară
hectare întregi, uneltele și navele zac sfârtecate,
orașele arse, așezările rase de pe fața pământului,
copiii în abatoare se mistuie ca inele de fum
în rafalele vântului.

Stau în fotoliu și citesc ziarul.

 

Iarba

 

Faceți grămezi înalte de trupuri la Austerlitz și
la Waterloo
Îngropați-le cu lopata și apoi lăsa-ți-mă să lucrez -
eu sunt iarba, acopăr totul

Și faceți grămezi înalte la Gettysburg
Și faceți grămezi înalte la Ypres și la Verdun.
Îngropați-le și lăsați-mă să lucrez.
Doi ani, zece ani, și pasagerii vor întreba conductorul:
ce loc e acesta?
unde suntem?

Sunt iarba
Lăsați-mă să lucrez.

 

Portretul automobilului

 

Automobil uscățiv... automobil-câine cu picioarele lungi,
automobil-vultur cu aripi sure,
Picioarele lui stârnesc praful drumului...
aripile lui mătură colinele.
Danny, șoferul se gândește la el când visează
femei cu fuste roșii și cu ciorapi roșii.
Pentru Danny el e tot ce are mai scump,
el se zbate în sângele lui,
automobil uscățiv cu aripi sure.