ADN literar

Zorile prefac în pulberi monștrii Habar n-aveau Că frumusețea omului întrece omul în măsură. Trăiau ca să gândească, gândeau spre-a nu vorbi, Trăiau doar ca să moară și n-aveau nici un rost, Iar nevinovăția și-o regăseau în moarte. Și botezând-o: bogăție, Au rânduit cum au crezut mai bine Mizeria, iubita lor. Și mestecând în dinți flori și surâsuri Nu-și găseau inima decât în vârful puștii, Habar n-aveau de blestemele oropsiților Ale acestor oropsiți ce vor scăpa de grija de mâine. Prin vise fără soare ei deveneau eterni Dar pentru a preface norii în țărână Din vise coborau fără să-nfrunte cerul. Sfârșitul lor și noaptea lor Și umbra lor cea minunată: Durere,- Durere pentru oamenii ceilalți. Pe-acești dușmani nepăsători noi îi vom da uitării. În scurta vreme Mulțimile de oameni Vor repeta aceasta clară flacără cu glas scăzut, Această flacără pentru noi doi, Această hrană a răbdării noastre, Pentru noi doi, oriunde, sărutul celor vii. Nu pot fi cunoscut Nu ...

De-aș fi ca tine, stea de foc, statornic, Nu noaptea -prin văpaia strălucirii- Cu ochi deschis doar să veghez datornic, Ca un Ermit neadormit al Firii, Cum unduie ca patrafirul ape De-a roată țărmurilor omenești Sau masca moale să-ți privesc de-aproape, Când munți și văi - zăpadă - învelești... Nu! Vreau, statornic și neschimbător, Pe pieptul drag, în pârg, aflându-mi tihnă, Să-l simt săltând și scoborând ușor, Apururi treaz în dulce neodihnă, Tăcuta răsuflare să-i ascult În veci - altfel să mor aș vrea mai mult.

Le-am cerut să ia un poem și să-l țină în lumină cum ai ține un diapozitiv sau să-și apropie urechea de stupul dinăuntru. Le-am spus dați drumul unui șoricel în poem și urmăriți-l tatonând drumul spre ieșire, sau intrați în camera poemului și pipăiți pereții după un întrerupător. Vroiam să facă schi nautic pe suprafața unui poem salutând numele autorului aflat la mal. Dar tot ce vor ei să facă este să lege strâns poemul de un scaun și să-l tortureze până spune tot Așa că-ncep să-l bată cu un furtun ca să afle ce-a vrut să spună autorul.

Stiloul meu se mișcă de-a lungul paginii ca botul unui animal ciudat în formă de braț uman îmbrăcat în mâneca unui pulover verde, lăbărțat   Îl privesc adulmecând hârtia fără încetare, un prădător cu nervii întinși la maxim care nu urmărește altceva decât să prindă larve și insecte pentru a supraviețui încă o zi.   Vrea doar să fie aici și mâine, îmbrăcat, poate, în mâneca unei cămăși în carouri, nasul - apăsat pe pagină, scriind încă vreo câteva rânduri   în timp ce eu mă uit lung pe fereastră și îmi imaginez Budapesta sau vreun alt oraș în care nu am fost niciodată.  

Ne-am trezit în plină revoluție a zăpezii, steagul ei alb flutură peste toate, peisajul a dispărut, nici măcar un șoarece nu punctează golul, și după aceste ferestre clădirile guvernamentale sunt îngropate, școlile și bibliotecile îngropate, poșta s-a dus sub nămeții tăcuți, calea ferată delicat blocată, lumea a căzut în uitare. În curând, o să-mi pun cizmele și-o să pășesc afară ca pe apă, câinele meu o să salte ca un delfin și eu o să scutur o creangă încărcată, un duș rece peste amândoi. Deocamdată sunt un prizonier benevol al casei, un simpatizant al cauzei anarhiste a zăpezii, O să-mi fac un ceai și o să ascult știrile la radioul de plastic din bucătărie bucuros ca toată lumea că Kiddie Corner School s-a închis, Ding-Dong School s-a închis, All Aboard Children’s School s-a închis, Hi-Ho Nursery School s-a închis împreună cu – și știu pe unii fericiți să audă asta - Toadstool School, Little School, Little Sparrows Nursery School, Little Stars Pre-School, ...

Annabel Lee În urmă cu mulţi ani, în vremurile de demult, Într-un regat la marea de la miazăzi Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut, Cu numele Annabel Lee; Iar fecioara asta avea un singur vis, S-o iubesc şi ea iubirea-mi să poată-împărtăşi. Eram un copil, iar ea o copilă În acest regat la marea de la miazăzi, Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea – Eu şi frumoasa Annabel Lee – Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis Ar fi putut râvni. Din această pricină, demult, În acest regat la marea de la miazăzi, S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-îngheţând-o Pe frumoasa mea Annabel Lee; Apoi, au venit rudele-i de neam înalt Şi de lângă mine, cât ai clipi, Au luat-o şi-au închis-o într-o criptă În acest regat la marea de la miazăzi. Îngerii din Paradis, mai puţin fericiţi, Ne invidiau, iar pizma lor noi n-o puteam opri – Da! Din acest motiv (toţi oamenii ştiu) În acest regat la marea de la miazăzi S-a lăsat dintr-un nor un vânt rece,-îngheţând-o ...

Rugăciune de Primăvară   O, dă-ne nouă astăzi bucuria florilor Și ne ajută să nu ne visăm prea departe Spre incerta rodire, ci a încercărilor Ne ține tot anul înviind ca din moarte. O, dă-ne nouă desfătare în albul grădinii Inefabili ziua, fantome în noaptea afundă Blagosloviți să avem fericirea albinii Roind în jurul pomilor cu diademă rotundă. Fă-ne fericiți precum pasărea colibri Care meteoric deasupra stupinei se-arată Și după ce cu ciocul ca acul în floare izbi Se înălța în văzduh și stătea nemișcată. Căci aceasta-i iubirea și nimic altceva Lăsată de Dumnezeu din raiul ceresc Să-i sfințească pe oameni atât cât va vrea Pe măsura în care și ei se sfințesc.    Acum închide ferestrele    Acum închide ferestrele şi spune câmpurilor ssssst: Dacă trebuie, lasă copacii să-şi tremure frunza-n tăcere; Acum nu se mai aude nicio pasăre, iar dacă vreuna cântă, Fie-n paguba mea această pierdută plăcere. Va fi cu mult mai înainte ca mlaştinile ...